Introducere Discografie Cronologie Indice Articole

Despărţirea

Despărţire iubito îmi ceri
Lăcrimează omătul afară
Poate facem un schimb de tăceri
Până fi-va din nou primăvară
Când pe sufletul meu împietrit
Încolţi-va lăstar al iubirii
Nu te-am smuls căci de rău te-am ferit
Deşi pomul e moartea clădirii

Refren:
Tu de toamnele mele să taci
Să le numeri păşind peste una
Ca o floare ce abia te desfaci
Îţi stă bine, iubito, minciuna

Gelozia ne roade mereu
Ca rugina ce strică vaporul
Tu îmi iartă trecutul căci eu
Ţi-am iertat mai demult viitorul
Când pe sufletul meu împietrit
Încolţi-va lăstar al iubirii
Nu te-am smuls căci de rău te-am ferit
Deşi pomul e moartea clădirii

Refren.


Înapoi la indice